Paste cu sos pesto şi dovlecel

Reţeta asta e cumva atipică preferinţelor mele alimentare. Sunt genul de om care mănâncă frecvent alimente ce conţin şi carne, leguma preferată a românului. Nu prea mă omor după reţete pline de verdeaţă. Uneori mai chicotesc pe seama amicilor vegetarieni, raw, kung-fu, shaolin etc.
Chiar îmi amintesc o dispută de aproximativ 10 minute cu o prietenă într-un bistro, dispută ce avea ca temă următoarea întrebare: de ce ai mânca guacamole? De ce nu? – spunea adversarul. Am ieşit cam şifonată. Desigur, faţa chelnerului era expresivă ca o salcie şi spunea totul: îi dădea cu virgulă. “Revin în 2 minute ca să vă hotărâţi… “.
Şi încă o povestioară simpatică: sunt într-un război continuu cu rucola. Imaginaţi-vă când am comandat o salată şi nu am remarcat pe meniu că are prin ea şi iarbă din asta. Da, exact! Am luat un serveţel şi am început să pescuiesc. Un fir, două fire.. mă iubeşte, nu mă iubeşte. S-a apropiat chelnerul să mă întrebe dacă mă simt bine. De ce, e otrăvită mâncarea?
Ei bine, reţeta asta este verde de-a binelea. Am rămas plăcut surprinsă cât de interesantă poate fi. Am mâncat tot şi am mai vrut. Testele nemţeşti ale calităţii au fost trecute cu brio.
Nu ar trebui să vă ia mai mult de 15 minute. Rapid. 3 vase la spălat.
Pesto. Un sos pe bază de busuioc. Reţeta pentru 1 porţie generoasă.

  • 1 mână zdravană de frunze de busuiocDSC_0405.JPG
  • 2 căţei usturoi
  • 30 gr. parmezan ras
  • 30 gr. muguri de pin
  • 6 linguri ulei de măsline

 

 

O să mă întrebaţi: de ce să ne chinuim acasă când există în magazine pesto la borcan? Pentru că e mai proaspăt aşa.. şi de 100 ori mai natural. Din păcate, mugurii de pin sunt cam scumpi pentru nivelul salarial din România. Se mai întreabă lumea de ce tinerii merg la fast food.. Asta poate fi un subiect interesant pentru un articol din categoria Cugetări.

Pauză de la filosofie, start la sos. Toate ingredientele mai sus menţionate să fie pasate bine cu ajutorul unui blender.
DSC_0406.JPG
Apa cu sare la fiert pentru paste. Eu am folosit bavette. Voi puteţi pune ce doriţi. Îmi place mult forma lor. Nici prea subţiri, nici prea groase.
DSC_0408.JPG
Când apa începe să fiarbă, aruncăm pastele şi le lăsăm să fiarbă cât este indicat pe ambalaj.
Între timp, ne ocupăm de dovlecel. Cam 100 grame. Tăiat semi-rondele. Nu prea groase, nu prea subţiri.
DSC_0409.JPG
Un strop de ulei încins, foc mic. Dorim doar ca dovecelul să se înmoaie, nu să fie gătit complet. 2-3 minute. Amestecăm din când în când.
Când pastele sunt gata, le scoatem din apă şi le punem în tigaie alături de dovlecel. Plus sosul pesto.. şi desigur, un polonic de apa din cea în care am fiert pastele.
DSC_0411.JPG
Foc mic, amestecăm bine. Lăsăm 1 minut cât pastele să şadă liniştite în sos. După gust, sare şi piper. Eu n-am mai pus sare, căci parmezanul meu este deja sărat.

Le aşezăm pe farfurie şi radem parmezan deasupra lor. Cât mai mult! Pentru efect, câţiva muguri de pin prăjiţi. Bun bun! Chiar dacă e verde..

Poftă bună!

DSC_0415.JPG

Advertisements

One thought on “Paste cu sos pesto şi dovlecel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s