Quiche cu spanac şi brânză de capră

Sau într-o traducere liberă: quiche lorraine = tartă sărată. Există şi varianta dulce numită tatin. Face şi bunica-mea din astea, dar sigur nu le pronunţă aşa pompos.

Mergem astăzi pe o variantă lejeră, fără carne. Şi pentru ca totul să fie homemade, facem şi blatul tot aici. De ce? Cred că sunt unul din cei mai mari duşmani ai foietajului din comerţ. Nu îl suport, conţine toate porcăriile posibile. Uneori sunt scorpie şi îmi enervez prietenii când se opresc să îşi cumpere produse de patiserie cu foietaj: ştii că are margarină din aia nasoală? De seamănă cu resturile de săpun. Doar te informam, acum dacă tu vrei să continui să mănânci din buretele ăla îmbâcsit cu grăsime.. Serios, o fac spre binele lor!

Ingrediente (pentru o tartă cu diametrul de 26cm): csc_0181

  • 1 pungă de spanac congelat (450 gr. – în toiul iernii nu găsim crud)
  • 2 ouă
  • 200 gr. făină
  • 100 gr. unt
  • câteva linguri de apă rece
  • 150 gr. brânză de capră
  • 100 gr. smântână
  • 1 ceapă
  • 1 căţel usturoi
  • sare, piper
  • ulei

Opţional am făcut un sos de iaurt (iaurt, smântână, mărar).

Să începem cu aluatul care este extrem de simplu: într-un bol, punem făina şi untul ras. Plus un strop de sare. De ce untul ras? Ca să putem amesteca mai uşor. Făina va sfătuiesc s-o cerneţi înainte.

DSC_0183.JPG

Adăugăm apa rece. Puneţi cam 7 linguri, treptat. Puteţi folosi în loc de apă: smântână sau ou, dar am zis că deja reţeta conţine aceste elemente. Amestecaţi totul bine-bine. Un pic de sare! Trebuie să ajungem la un aluat nelipicios. Frământaţi până când ajungeţi la o bilă omogenă.

DSC_0184.JPG

Aluatul îl învelim într-o folie şi îl lăsăm în frigider pentru 30 minute.

Între timp, ne ocupăm de umplutură. Dacă aveţi spanac crud, îl spalaţi frunză cu frunză şi îl opăriţi în apă clocotită pentru 3-4 minute. Apoi îl stoarceţi de apă bine-bine. Pentru cel la pungă, îl decongelăm şi apoi îl stoarcem de apă.

Îl tocăm mărunţel. Eu am omis parţial această etapă lăsându-l un pic mai mare (am vrut să testez un alt aspect final al tartei). Am tras concluzia că e mai bine să îl tocăm mai mic.

Într-o tigaie, un strop de ulei încins peste care punem ceapă tocată mărunt şi usturoiul pisat.

DSC_0186.JPG

Când ceapa devine sticloasă, adăugăm şi spanacul. Foc mic. 2-3 minute. Amestecăm des.

DSC_0187.JPG

Sare şi piper. Dacă brânza este sărată, nu insistaţi cu sarea. Închidem focul şi lăsăm compoziţia să se răcească.

Scoatem aluatul de la frigider şi îl lăsăm la temperatura camerei 5-10 minute. Încingem cuptorul la 180 grade. Foaie de copt deasupra tăvii, întindem bine aluatul. Sucitor şi un pic de făină pe masa pe care îl întindem.

DSC_0191.JPG

Îi facem şi câteva găuri cu o furculiţă. 20 minute la cuptor. 180 grade.

Când spanacul s-a răcit, îl punem alături de brânza rasă, smântâna şi cele 2 ouă.

DSC_0188.JPG

Asezonam cu sare şi piper dacă este nevoie.

 

DSC_0189.JPG

Scoatem aluatul de la cuptor.

DSC_0205.JPG

Dacă are zone în care s-a umflat, le spargem cu o furculiţă. Adăugăm umplutura.

DSC_0216.JPG

Cam 35-40 minute la cuptor. 180 grade. Ne dăm seama că este gată atunci când crusta nu mai este umedă, ci uşor crocantă, închegată.

Am pus lângă un sos de iaurt (3-4 linguri iaurt, 1 lingură smântână, sare, piper şi mărar).

Şi cu secţiunea:

CSC_0232.JPG

Poftă bună!

dsc_0222

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: